Galagie. Forfota. Intuneric. Neon. Linii grele si mult fier. Senzatia palpabila de siguranta. Loc semi-inchis. Vant.
Ma asez pe banca rece, in asteptare. Simt pielea zbarlindu-se. Privesc oamenii. Nu obtin contact vizual si nici nu mi-as dori. Privirile sunt evitate, expert. Intotdeauna mi s-a parut ca o gara e un loc al nimanui. Unde sunt multi oameni, rar e unitate. Inca mai cred ca daca petreci mult timp intr-o gara, ajungi una cu ea. In gara ma simt atat de mica incat doua ore acolo m-ar face invizibila.
Astept aici. Vreau sa vad un crestet ce se inalta cercetator peste celelalte. Sa vad ochii curiosi apoi satisfactia recunoasterii.
Ma gandesc ca, daca as face un film, secventa asta ar fi povestita de o Scarlett Johansson, probabil peste film, desi ar fi o solutie destul de simpla pentru un regizor. Si, desi nu-mi place fata asta, as fi fortata s-o folosesc, cel mai probabil. Bine ca noi nu facem filme aici. Eu as vrea vocea lui Woody Allen, daca m-ar intreba cineva, totusi. Dar trebuie sa faci compromisuri.
In timp ce cuvantul inca imi mai ruleaza in memorie, il aud si la oamenii de langa mine. Doi barbati. Trecuti de prima tinerete. Curand o vor depasi si pe cea de-a doua. Discuta politica. La varsta asta, doar nepotii si politicienii mai conteaza. Si cum nepotii nu le taie pensiile, ii preocupa cei din urma. Discutia are loc pe note inalte. Parca au un bol de sticla in care i-au pus pe politicieni, il extrag pe fiecare in parte si il diseca. Aici ar fi interesanta o secventa stop-motion. Voiceover. Si multe planuri subiective. Cu amorsa. Pentru profunzime.
Dintr-un fundal de zgomote moarte, carora le creste intensitatea treptat, razbat cuvinte ca ‘hoti’, ‘nenorociti’ si asocieri de termeni. Pentru cateva clipe imi pierd interesul. Privesc in dreapta. Vad un colt din mine prin doua personaje-raisonneur care nu ma incanta. Doua fetite ma privesc atent. Sub ochii lor care judeca, un flash ma poarta: Johnny Depp in ‘Spaime si scarbe..’, tripuri, imagini kaleidoscopice, sarpele care se taraste in desert, muzica, soare. Totul se opreste si realizez ca sunt ceea ce vreau sa fiu. Nu sunt vid. Traiesc.
Conversatia batranilor castiga adepti. Intorc capul spre stanga si observ un tanar care pare prins. Ii priveste curios. E interesat. Incepe sa-mi displaca. Nu-mi plac inceputurile de formare de grup.
Imi defocalizez privirea. Lumina se transforma in pete care ard. Stalpii de sustinere sunt doar fasii luminate care pulseaza. Oamenii care se misca haotic sunt hasuri pe fundal de tren ce vine.
Zgomot. Multime. Lumini. Gol.